Dacă cineva vrea să înceapă o afacere, George Copos este modelul de urmat. Nu este Donald Trump, dar cu siguranță știe ce avere are, la virgulă. I-a ieșit cu televizoarele după Revoluție, cu prăjiturile și timp de 20 de ani a ținut Rapidul. Pe banii lui, ai altora, ce mai contează?! Poate doar Taher, Valvis sau Lutz Stache să ne spună cum e „Arta negocierii cu nea’ George”. Important e că patronul cu blog este cel înjurat de galerie și implorat să plece. El e „în acte”. Acte ce conțin multe datorii și care ne anunță de prima mare echipă din fotbalul românesc care ar putea închide taraba.
Rapid, două goluri. Tulcea, trei
De ce!? Pentru că Rapid seamănă cu o firmă de confecționat mobilă, dar la care sunt angajați doar electricieni, bucătari și dentiști. Nu a spus nimeni că românul nu e priceput la toate, dar când încep să scârțâie balamalele, e de vină ăla care le-a pus acolo. Giuleștenii aveau 2-0 fără să înscrie. Face parte din farmecul vieții. Ca un ajutor, tulcenii și-au băgat mingea în poartă de două ori. Primul a fost Mișelăricu (4), urmat de N. Crețu (22). Goga a făcut 3-0 (23), asta după ce Herea ratase primul penalty din cariera sa la Rapid (11). Nimic surprinzător, dar Tulcea domină și înscrie. Florea transformă un penalty făcut de Abrudan (40). Și când jucătorii se gândeau deja la dușuri, Pancu a marcat cu destul noroc în secundele de prelungire. La final ne-a rămas să ne gândim doar la faptul că noua firmă a domnului Copos se poate numi SC Țurca SA și poate pregăti actele de insolvență.
Situația e nasoală! Am trecut prin friguri și mai multe Dorin GOGA, atacant Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER